Un stelist vrea să meargă la DNA pentru a scăpa din Ghencea

Un stelist vrea să meargă la DNA pentru a scăpa din Ghencea
Publicat: 05/02/2015, 16:27

Mihai Costea susține că, în sezonul 2013-2014, nu a jucat nici măcar 10% dintre meciurile Stelei și, conform regulamentului în vigoare, ar fi trebuit declarat jucător liber de contract. Costea a solicitat în iunie 2014 să fie declarat liber de contract, iar cazul nu a fost soluționat nici până acum.

În aceste condiții, Mihai Costea amenință că va face plângere la DNA împotriva șefului CNSL din cadrul FRF, Gabriel Manu. Costea îl acuză pe Manu că este un apropiat al grupării din Ghencea și îi ajută pe aceștia în cazul său.

Sursa notează că, deși Costea nu intră în vederile antrenorului Costel Gâlcă, Steaua nu vrea ca acesta să fie declarat liber de contract, pentru că în acest caz clubul ar trebui să plătească Universității Craiova, de unde a fost adus jucătorul, despăgubiri de 1,5 milioane de euro, conform contractului.

Până să depună plângere la DNA, Mihai Costea a trimis un memoriu șefului FRF, Răzvan Burleanu, prin care îl înștiințează că la comisii se petrec lucruri ilegale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Medicii vin cu noi vești despre starea de sănătate a lui Robert Fico: „Acest progres...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Witold Pilecki, spionul polonez de la Auschwitz
×